Republica Buryat, capitala - Ulan-Ude

Cita Oblast, centrul administrativ - Cita

Irkutsk Oblast, centrul administrativ - Irkutsk

Republica Khakassia, capitala - Abakan

Kemerovo Oblast, centrul administrativ - Kemerovo

Districtul Autonom Koryakia

Krasnoyarsk Krai, centrul administrativ - Krasnoyarsk

Novosibirsk Oblast, centrul administrativ - Novosibirsk

Omsk Oblast, centrul administrativ - Omsk

Republica Sakha (Yakutia), capitala - Yakutsk

Tomsk Oblast, centrul administrativ - Tomsk

Republica Tuva, capitala - Kyzyl

Orașele mari ale Siberiei sunt:

Irkutsk

Krasnoyarsk

Novosibirsk

Omsk

Tomsk

Istorie

Siberia, taramul inghetat al Rusiei, o suprafata intinsa de 13,1 milioane de km2 de la estul Muntiilor Urali pana in Pacific si bazinele arctice, si din sudul Oceanului Arctic pana la inaltimile Kazakhstanului si granitele cu Mongolia si China. Siberia reprezinta 77% din suprafata Federatiei Rusiei si gazduieste 40 de milioane de locuitori (27% din populatia totala a Rusiei), fiind 3 locuitori pe kilometru patrat, fiind populatia cea mai rasfirata de pe planeta datorita conditilor climatice. Cel mai inalt punct al Siberiei il reprezinta varful muntelui volcanic Klyuchevskaya Sopka (4649 m). Pasind pe teritoriul Siberiei, vei da peste lanturi de vai si munti (Altai), paduri intinse de taiga si vegetatia de tundra, lacuri (Baikal), rauri intinse ca Vasyugan. Chiar daca vremea este ostila , Siberia este totusi una dintre cele mai bogate regiuni de pe planeta in resurse (petrol, gaze naturale, terenuri agricole, aur, diamante, argint, cupru, zinc, nichel, cobalt), vegetatie bogata in paduri de pini si o fauna alcatuita din cerbi, elani, leoparzi, ursi si tigri siberieni. Insa istoria Siberiei este si mai bogata decat credem chiar daca nu prea este mediatizata.

Geografie și geologie

Cu o suprafață de peste 9,653,000 km², Siberia cuprinde aproximativ trei pătrimi din suprafața totală a Rusiei. Zonele geografice majore cuprind:

Câmpia Siberiei de Vest - situată între munții Ural și Enisei.

Câmpia Siberiei de Nord, care este aproape de Marea Polară, situată între gurile de vărsare ale fluviilori Enisei și Lena.

Platoul Siberian Central, care are altitudinea de 1000 m deasupra n.m., cu excepția munților Putoran, și este mărginit la nord de Câmpia Siberiei de Nord, la vest de Enisei și la est de depresiunea Iacuției.

Munții Siberiei de Sud limitat de Kazahstan - la vest , de Marea Ohoțk - la est, și la sud de Mongolia, Amur și un lanț muntos cu înălțimi ce depășesc altitudinea de 4000 de m, care o desparte de Manciuria, China.

Munții Siberiei de Est cu munți de peste 2000 de m altitudine, care se continuă spre sud, fără o delimitare precisă, cu Munții Siberiei de Sud, Câmpia Iacuției - spre vest și Marea Ohoțk și Marea Bering - la nord .

Câmpia Siberiei de Est - situată la nord de Munții Siberiei de Est, la est de gura de vărsare a fluviului Lena până la valea Kolîma

Depresiunea Centrală Iacută, o regiune de șes presărată cu cu smârcuri situată pe cursul inferior al lui Lena

Câmpia Siberiei de Vest cuprinde în marea sa majoritate depozite aluviale cenozoice si este atât de plată încat o creștere cu 50 de metri a nivelului mării ar cauza inundarea întregii zone cuprinse între Oceanul Arctic și Novosibirsk. Multe dintre depozitele aluviale din această câmpie sunt rezultatul barajelor de gheață care întorc cursurile râurilor Obi și Yenisei, redirijându-le spre Marea Caspică (și probabil spre Marea Aral). Este, de asemenea, o câmpie foarte mlăștinoasă. În sudul acesteia, unde permafrostul este absent, se formasera zone întinse bogate în iarbă care sunt, de fapt,o prelungire a stepei din Kazakhstan, aceste zone fiind acum inexistente.

Platoul Siberian Central este o zonă foarte veche, care forma un continent independent înainte de Permian. Este excepțional de bogată în minerale, conținând mari depozite de aur, diamante și mine de magneziu, plumb, zinc, nichel, cobalt și molibden. Doar extremitatea nord-vestică era înghețată în timpul Cuaternarului, însă aproape toată zona este sub un permafrost extrem de adânc.

Sakha centrală și de est este compusă din numeroase lanțuri muntoase orientate dinspre nord spre sud, de vârste variabile. Acești munți se extind până la 3000m înălțime, însă după câteva sute de metri sunt extrem de lipsiți de vegetație.